Parlamentul90 Republicii Moldova
Caută
Distincţii de Stat pentru primii parlamentari 2012-02-07

Cu prilejul aniversării a 20 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, un grup de 65 de persoane, deputaţi în primul Parlament democratic, au fost decoraţi, astăzi, 6 februarie, cu Ordinul Republicii pentru contribuţia deosebită la afirmarea statalităţii Republicii Moldova.

Ceremonia de înmânare a decoraţiilor a avut loc la Reşedinţa de Stat şi au fost oferite de către Preşedintele interimar, Marian Lupu.

Astfel, distincţia ,,Ordinul Republicii” a fost înmânat foştilor deputaţi Anatol Ţăranu, analist politic, Mihai Pătraş, Victor Berlinschi, iar cu ,,Ordinul de Onoare” s-au ales Gheorghe Amihălăchioaie, Nicolae Andronic, Dumitru Braşoveanu, Petru Carauş, Elena Balan.

Cu toate acestea, Preşedintele interimar a mulţumit celor prezenţi pentru contribuţiile aduse în favoarea Republicii Moldova şi şi-a exprimat regretul în legătură cu faptul că aceste distincţii nu au putut fi oferite anul trecut, atunci când a fost marcată această sărbătoare.